joi, 11 august 2016

LUME, LUME ... SĂ AFLE TĂT NATUL!

ALBA NEAGRA SE JOACĂ OFICIAL


Marca "U" se scoate din nou la mezat. Cică se dă cu titlu gratuit Asociației Club Sportiv de Fotbal ”Alb-Negru” a Studenților Clujeni. Cine or fi "studenții" ăștia? Să nu cumva să ajungă "U" Cluj din nou pe mâna unor studenți de la Academia Jilava, Rahova, Poarta Albă sau Turnișor. Nu că m-ar interesa foarte tare. Vremea șepcilor vișinii a apus demult. Ultrașii care se sparg în bătăi pe străzi sau în tribune n-am nimic în comun cu spiritul studențimii care formau majoritatea galeriei pe care eu am întâlnit-o la începutul anilor '70, vremea studenției mele.

SE ÎMPARTE ȘVAIȚERUL NOULUI MANDAT

Se împarte cașcavalul găurit de pe la școli și grădinițe. Noii consilieri iau cașul și unitățile școlare rămân cu găurile, că-s deja obișnuite. Asta-i marea grijă a consiliului local. Și ce dacă iar începe un nou an școlar fără ca unitățile respective să aibă autorizații sanitare. Că doar domniile lor nu merg la veceu în fundul curții!



Gata. Să nu-mi băgați de vină că n-ați știut. Ia citiți mai jos strigarea oficială primarului, adică următorul

COMUNICAT

Potrivit Dispoziției nr. 3114 din 10.08.2106, se convoacă, de îndată, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, in ziua de joi, 11.08.2016, ora 17, în Sala de sticlă de la sediul din str. Moților nr. 3, cu următorul proiect al ordinii de zi:
  • Proiect de hotărâre privind aprobarea încetării Contractului nr. 163919/14.08.2009 de licență exclusivă a mărcii ”Universitatea Cluj U 1919”.
  • Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii dreptului de folosință exclusiva, totală și perpetuă, cu titlu gratuit, asupra mărcii ”Universitatea Cluj U 1919” Asociației Club Sportiv de Fotbal ”Alb-Negru” a Studenților Clujeni.
  • Proiect de hotărâre privind repartizarea si numirea reprezentanților Consiliului local in consiliile de administrație ale școlilor de stat si particulare de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
  • Proiect de hotărâre privind repartizarea si numirea reprezentanților Consiliului local in consiliile de administrație ale grădinițelor de stat si particulare de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
  • Proiect de hotărâre privind repartizarea si numirea reprezentanților Consiliului local in Comisia pentru Evaluarea si Asigurarea Calității din școlile de stat si particulare din municipiul Cluj-Napoca.
  • Proiect de hotărâre privind repartizarea si numirea reprezentanților Consiliului local in Comisia pentru Evaluarea si Asigurarea Calității din grădinițele de stat si particulare din municipiul Cluj-Napoca.
P R I M A R ,
EMIL BOC

luni, 31 august 2015

ALEGE-ȚI ROLUL POTRIVIT

Vara a trecut, Toamna a sosit, Iarna nu-i nici ea prea departe.
E momentul să-ți alegi rolul potrivit pentru noul sezon: Greiere sau Furnică?



joi, 8 ianuarie 2015

FOTO-BANC

La un Salon auto un vizitator îl întreabă pe altul:
- Domnule, ce marcă e mașina asta?
- Apoi, domnule dragă, pe cea mare nu o știu, dar cea mică, uitându-mă la siglă, zic că e cu siguranță un Renault ...

duminică, 4 ianuarie 2015

REÎNTOARCEREA LA MATINAL EXPRESS

2014 a fost anul abandonului pentru acest blog. Am renunțat la blog în favoarea paginii omonime de pe facebook https://www.facebook.com/pages/Matinal-Express/661040790613617.
În 2015 îmi propun să revin la matca matinală și să postez încă de bună dimineață panseuri pentru deșteptarea mea și a eventualilor cititori. Vă doresc ce-mi doresc și mie și viceversa, adică vă doresc ce-mi doriți!
4 ianuarie este ultima zi de huzureală. Nu numai pentru că e duminică ci și pentru că este ziua care marchează finalul concediului pe 2014. De mâine, luni, 5 ianuarie, voi fi din nou în activitate, aka mă voi întoarce la locul ispășirii condamnării la locul de muncă. Să nu mă judecați greșit. Nu m-am ferit niciodată de muncă mai ales că am avut parte de job-uri care mi-au adus destul de multe satisfacții. Dar ultimii ani au devenit încet-încet o povară. Entuziasmul mi s-a mai tocit. Vreau să acostez. Să trag la mal într-un golf liniștit în care să pot face ceea ce-mi place mai mult: să mă bucur de familie, să-mi beau matinalele cafele servite de roboțelul Tassimo, să citesc sintezele din SINTEZA, să lichidez dar să și completez volumele din "parcarea de lectură" de pe biroul meu domestic, să ies mult mai des "în natură", să am cel puțin două ieșiri peste graniță și, mai ales, să mă văd în direct, nu virtual, cu prietenii mei și cu neamurile.
Cu această declarație de intenții anuale trec, de mâine, la fapte.
- Luni, 5 ianuarie 2015, prima zi de muncă din noul an.
- Marți, 6 ianuarie 2015, ora 17.00, la Pizzeria MORE, prima întâlnire lunară cu membrii SALT.
- Miercuri, 7 ianuarie 2015 ... mai vedem, poate o vizită Oanei mele căreia nu i-am mai călcat pragul de impardonabil de multe luni.
- Joi, 8 ianuarie 2015, ora 18.00, participare la primul eveniment cultural al anului la care voi primi, ca și ceilalți participanți, un PAHAR din partea Poetului Ion Mureșan și o în/cântare de suflet din partea  cantautorilor Ada Milea și Bobo Burlăcianu.
- Vineri, 9 ianuarie 2015 ... mă voi pregăti de primul weekend binemeritat după o săptămână de muncă intensă.



luni, 20 ianuarie 2014

DILEME MATINALE

DILEMĂ ... REGALĂ #dilemelemele

CityNews face tam-tam în jurul unui taxiu londonez adus de un român la Cluj pentru a-l închiria ... la nunți (Taxi londonez la Cluj. Austin-ul FX4 va fi închiriat celor care vor o „nuntă regală”). Foarte bine, dar de aici la a cataloga un asemenea mic business drept "nuntă regală" e cale lungă. Nu cred că familia regală se deplasează cu taxiul în drumurile ei cotidiane, darămite cu ocazii speciale precum o nuntă.
„Mie mi s-a părut că este o idee foarte bună şi aş vrea ca şi ceilalţi să considere această idee mai inedită şi să avem cât mai multe solicitări. Oamenii se pot simţi în această maşină ca cei din familia regală a Angliei”, spunea nevasta întreprinzătorului citată de CityNews.

Faceți o comparație între "caleașca-taxi" și trăsura de nuntă a prințului William. Vedeți vreo asemănare?

(despre calitatea actului jurnalistic, deontologie profesională etc. cu altă ocazie)

 DILEMĂ PISICEASCĂ #dilemelemele

Ca de obicei, după ce pun de cele două cafele matinale, mă îngrijesc de micul dejun pisicesc al Țunikăi. În meniul de azi intră și o porție de pate Gourmet de ton. Nu mică mi-a fost nedumerirea când am surprins-o pe draga mea maidaneză servind pateul cu ... lăbuța! Tacticoasă, lua cu gheruța lăbuței stângi câte-un strop de pate după care îl ducea cu delicatețe la botic și-l lingea aristocrat. I-am atras atenția că o să dea pe jos, dar parcă nu eram acolo. A continuat minute bune să guste pateul cu lăbuța. Oare ar trebui să-i pun niscaiva bețișoare d-alea chinezești, că am prin ... garderobă?

Mnoa, s-aveți o săptămână aristocrată cetățeni!