luni, 20 mai 2013

PIESĂ NETERMINATĂ (PENTRU PIANINA MECANICĂ)

Nu, nu e o avancronică la o eventuală reluare a proiecţiei celebrului film omonim al lui Nikita Mihalcov, dar am recunoscut în incitantul proiect al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism - ZA PAVILION - acel tip de punere în scenă tipic cehovianului Platonov, sublim tocmai prin inerţia lui. Acţiunea s-a lansat cu surle şi trâmbiţe de presă în urmă cu aproape două săptămâni (7 mai cred), pavilionul s-a înălţat în câteva zile, după care lucrările au stagnat, lăsând în aşteptarea unui final grandios resturi de şantier şi, bineînţele, piesa arhitectonică neterminată. Pavilionul se încheagă în toată splendoarea conceptului, dar nefinalizarea ne lasă un gust amar, de fatalism tipic românesc, dublat de obscurul sentiment al caducităţii unei piese neterminate.

Peste câteva zile, mai precis în 24 mai, debutează Zilele Clujului. Una din locaţiile de atracţie este tocmai piaţa centrală a oraşului, locul unde zace acum părăsit acest proiect. Va fi el terminat până atunci sau va fi un semn al neputinţei finalizării unui proiect altfel incitant pentru un asemenea spaţiu public.

Şantier deschis participării publice sau o lucrare abandonată?

Resturi de materiale, europaleţi, ceva saci cu materiale neidentificate, lăsate vraişte în centrul Clujului.

Proiectul pavilionului este ingenios. Păcat că nu este finalizat.

Poate că de Zilele Clujului vom vedea piesa neterminată în toată splendoarea sa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu