joi, 24 ianuarie 2013

MICA UNIRE, MAREA DEZAMĂGIRE


La 1859 Principatele Române erau o insulă de latinitate la întretăierea a trei mari și puternice imperii. Transilvania întregea acest bastion, chiar dacă la vremea aceea era nealipită României. Astăzi, înglobați și înglodați Marelui Imperiu al Uniunii Europene mă încearcă sentimente contradictorii. Destul de trist, dacă stau să mă gândesc că aparțin "grupării" 60+, reper cronologic care ar trebui să-mi confere sigurață pentru cei câțiva ani pe care-i mai am de trăit. 



Am ajuns să trăim din amintiri, cu regretul că România n-o să mai fie niciodată ce-a fost acum un secol.


Mie unul îmi place mai mult acest format al tricolorului. Și am, în același timp, o dilemă: de ce am renunțat la stemă? Nu suntem în stare să găsim un nou însemn heraldic demn de noua Românie? Alte țări, chiar dintre cele vecine, și-au păstrat stemele chiar dacă au schimbat monarhiile pe regimuri republicane.

În concluzie pentru acest espresso matinal, Mica Unire este, pentru mine, astăzi, prilej de mare dezamăgire. Nu pentru simbolul și semnificația evenimentului, ci pentru situația jalnică în care a ajunș Țara și Poporul.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu